“Cântec nou… într-o lume cenzurată!”
Aflată în sfera muzicală creştină de 5 ani , formaţia Noii Leviţi a lansat, pe 1 noiembrie 2008, albumul de debut ce poartă titlul “Cântec nou… într-o lume cenzurată”. Formaţia aduce un “sound” senzaţional şi, totodată, unic în muzica creştină românească, melodiile fiind o îngemănare între stiluri muzicale cunoscute în întreaga lume: blues, country, gospel, rock, jazz.

Mesajul cântecelor este unul ce se adresează în mod direct persoanelor care vor să-l cunoască pe Dumnezeu, iar versurile invită ascultătorii la apropiere de Domnul Isus. Din componenţa trupei fac parte Daniel şi Emanuel Picu iar la realizarea albumului au mai contribuit doi muzicieni de clasă, respectiv Marius Răducan şi Paul Popescu.
Vă încurajăm să ascultaţi acest album şi să ne trimiteţi gândurile voastre. Suntem convinşi că veţi rămâne cu o amintire plăcută şi, ceea ce este mai important, veţi putea reflecta la atitudinea faţă de viaţă, moarte, veşnicie, suflet şi, în primul rând, la existenţa şi rolul lui Dumnezeu în viaţa noastră, a fiecăruia.
